Bine ați venit la AGIR Constanța !

MEMBRU AGIR pentru ingineri  Completați formul de înscriere, cu o fotografie recentă, plătiți taxa de înscriere și cotizația curentă, adăugați câte un facsimil pentru diploma de inginer, master, doctorat, daca e cazul și trimiteți toate acestea președintelui sucursalei, în email. Veți primi legitimația la adresa specificată.

MEMBRU AGIR JUNIOR pentru liceeni si studențifără cotizație! Completează și trimite în email președintelui de sucursală acest formular, alături de un facsimil al paginii ștampilate din carnetul de elev/ student. Vei primi o legitimație și condiții speciale de participare la evenimente. NU EXISTA COSTURI DE INSCRIERE, SAU COTIZATII ANUALE PENTRU MEMBRII AGIR JUNIOR! Calitatea de Membru AGIR Jr se păstrează cât timp tânărul este înrolat în sistemul de învățământ de stat sau privat, inclusiv la nivel de masterat si doctorat.

  • CCINA Constanta organizeaza  pe 11 Decembrie 2025 , ora 10:00 seminarul in domeniul proprietatii industriale, in colaborare cu Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci Bucuresti. Recomandăm!
  • La multi ani, România, de in-genio să ai parte!
  • A fost frumos concursul cu trei secțiuni Cercetare și Expertiză în Dobrogea! 140 de participanți tineri, interesați de inovație și cercetare în domeniile tehnicii și adiacente. Multe premii, asigurate de S.C. CableNet SRL, găzduire minunată din partea Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” din Constanța, cu contribuția Universității “Ovidius” din Constanța, prin Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă.
  • Simpozionul DIALOGURI DINTRE GENERAȚII. NEVOIA DE MODELE a avut un ecou deosebit în lumea culturală constănțeană! Felicitări d-lui ing. Eugen Tiron si D-nei Anastasia Dumitru, pentru acest eveniment! Multumim participanților!
  • Programul evenimentului din 12 Noiembrie 2025 – Cercetare și Expertiză în Dobrogea este disponibil. Mult succes participanților!
  • Programul evenimentului din 11 NoiembrieSimpozionul DIALOGURI DINTRE GENERAȚII. NEVOIA DE MODELE, este disponibil. Interesante prezentări, vă invităm, intrarea este liberă.
  • Azi, 5 noiembrie 2025, este ultima zi de înscriere la Concursurile – Cercetare și expertiză în Dobrogea! va așteptăm cu mare interes și premii consistente!
  • Pe 7 noimebrie, ora 9, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială si Maritimă organizează Forumul Cariere în Industria Energetică, cu invitați de la ANRE, RWEA, RPIA și agenți economici importanți din domeniu.
  • Felicitări cercetătorilor constănțeni! Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a obținut patru medalii la Salonul Inovării și Cercetării – UGAL INVENT, desfășurat, recent, la Galați. Echipa INSAE a participat cu un stand propriu, prezentând rezultatele obținute în proiectele de cercetare și inovare desfășurate în institut. Medalia de aur a fost acordată invenției „Panou solar hibrid pentru producerea de energie electrică și termică”, realizată de Eden Mamut, Laurențiu Oancea, Gabriel Prodan și Octavian-Florin Ghinea, înregistrată la OSIM cu nr. A/00767/29.11.2023 și publicată în BOPI 5/2025. O a doua medalie de aur a revenit invenției „Cazan cu peleți autonom integrând un generator termoelectric pentru alimentarea instalațiilor auxiliare”, semnată de Eden Mamut, Laurențiu Oancea și Gabriel Prodan, înregistrată la OSIM cu nr. A/00059/19.02.2024 și publicată în BOPI 8/2025. O medalie de argint a recompensat invenția „Procedeu de fabricare a unei membrane poroase din material carbonic pe bază de grafen pentru separarea hidrogenului”, realizată de Eden Mamut, Marius Andrei Avram, Octavian Gabriel Simionescu, Nicoleta Vasile, Laurențiu Oancea și Gabriel Prodan, înregistrată la OSIM cu nr. A/00060/19.02.2024 și publicată în BOPI 8/2025. A doua medalie de argint a fost acordată pentru rezultatele obținute în cadrul proiectului „Digital Twin Earth Intelligence for Climate Change – DTEClimate” (contract nr. 760008/30.12.2022). În plus, echipa INSAE a obținut o diplomă de excelență acordată de DFR Systems SRL, co-organizatoare a Salonului, pentru rezultatele obținute în cadrul proiectului DTEClimate.
  • Anul acesta AGIR Constanța a decis să ofere la nivel larg calitatea de membru junior, pentru elevi si studenți. Participarea acestora este gratuită sau beneficiază de condiții speciale la evenimentele organizate de AGIR, în toata tara!
  • Ne apropiem de Săptămâna excelenței în cercetare și inovare ” Cercetare și Expertiză în Dobrogea” – înscrierile pentru evenimente continuă! Mai sunt 10 zile pentru înscrierea în concursuri și definitivarea înscrierii la Simpozion!
  • AGIR Constanța felicită pe dl. director al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare “Delta Dunării” Tulcea, dr. ing. Iulian Nichersul, pentru organizarea GreenFest SE: Promovarea transferului tehnologic pentru mobilitate sustenabilă, valorificarea bioresurselor și utilizarea energiei verzi în Regiunea Sud-Est (14-16 Octombrie 2025). AGIR, prin organizator si invitați, a primit un plus de informații si conexiuni în mediul antreprenorial și al cercetării știintifice.
  • Un Octombrie cu bine pentru studenții “boboci” de la specializările de inginerie din Constanța!
  • Adunarea generală a sucursalei Constanța: 24 Septembrie, ora 20, ONLINE ZOOM.
  • A venit toamna, am sărbătorit Ziua Inginerului în 15 Septembrie 2025, organizând o frumoasă activitate științifică, dedicată tinerilor, vedeți în lista de evenimente. Vara a fost presărată cu activități organizate de membrii AGIR CONSTANȚA, pe paginile media META ale sucursalei găsiți detalii.

Pentru alte știri și noutăți vă rugăm să accesați:

    •  La nivel național: site-ul AGIR - rubrica STIRI. 
    •  La nivel local: blog-ul  nostru -  rubrica EVENIMENTE (evenimente organizate de noi în colaborare cu alții) și rubrica STIRI (alte evenimente care prezintă interes).
   Mulțumiri:

SC GMB Computers SRL – MULȚUMIM PENTRU GĂZDUIRE BLOG ȘI PENTRU SUPORT IT !