Monthly Archives: November 2017

ANIVERSAREA A 20 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA SUCURSALEI CONSTANȚA  AGIR , 24.11.17, la Universitatea Maritimă Constanța.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de către Domnul Prof. Univ. Dr. Ing. Cornel Panait - Rector Universitatea Maritimă Constanta. Domnul Cornel Panait a apreciat realizările deosebite ale SUCURSALEI AGIR CONSTATA, cu care a colaborat și va colabora foarte bine si in viitor. A remarcat înaltul nivel de pregătire profesională  al membrilor sucursalei și a apreciat faptul că numărul celor tineri este semnificativ (lucru rar întâlnit la alte asociații).  A subliniat faptul că AGIR ar trebui să-și asume un rol important în perfecționarea sistemului educational tehnic în ROMANIA. A recomandat câteva direcții de abordare:  standarde profesionale, atestări, acreditări, expertize, stagii de pregătire profesională, masterate etc. Se aștepta la un număr mai mare de participanți la acest eveniment festiv.

A urmat intervenția dlui Conf. Univ. Dr. Ing. Gabriel RAICU - Prorector activitate de cercetare și inovare științifică (membru AGIR CTA). Conform celor afirmate de dl Gabriel Raicu, AGIR-ul, în domeniul creșterii calității învățământului superior tehnic, este un actor extrem de important, actor a cărui contribuție a fost resimțită direct de către toate generațiile de ingineri formate în școala românească. Se impune o creștere a implicării AGIR în vederea constituirii unor consorții reprezentative de cercetare științifică și dezvoltarea unor strategii pe termen lung în ceea ce privește promovarea politicilor europene de dezvoltare. Este extrem de utilă implicarea pe scara largă a universităților și centrelor de cercetare alături de structuri antreprenoriale și de transfer tehnologic în vederea dezvoltării colaborărilor cu centre similare din Europa.

Domnul Ing. Nicolae FildanPreședinte Sucursala Constanța AGIR, a făcut o scurtă prezentare a principalelor activități și evenimente realizate de Sucursala Constanța AGIR în cei 20 de ani de existența. DETALII 20 DE ANI AGIR CONSTANTA 

Evenimentul s-a încheiat cu un moment umoristic susținut de Ing. Dan Viorel Norea - Președinte la Clubul Umoriștilor Constănțeni. A participat la mai multe evenimente organizate de Sucursala Constanța AGIR. La SIMPOZIONUL INTERDISCIPLINAR  “Știința și Arta, interferențe și complementaritate”, 20 martie 2015, a prezentat lucrarea ”POEZIA ȘTIINȚEI ȘI ȘTIINȚA POEZIEI”, publicată în BULETINUL AGIR Nr 1/2015. Câteva dintre epigramele prezentate ... DETALII…….

La acest moment aniversar, practic, s-a făcut un bilanț al realizărilor și nerealizărilor căutându-se soluții pentru îmbunătățirea programului de activități, urmărind creșterea rolului și locului AGIR-ului în societatea românească.
                                                LA MULȚI ANI  AGIR CONSTANȚA !

Câteva imagini …