Tag Archives: #educație tehnică

Gala proiectelor Erasmus+ pentru susținerea educației digitale

Ne face mare plăcere să vă anunțăm că vineri 17 Martie, ora 13:00, în sala de conferințe a Universității Maritime din Constanța va fi organizată Gala proiectelor Erasmus+ pentru susținerea educației digitale, o conferință dedicată personalului care activează în domeniul educației. AGIR Constanta este pe lista de parteneri .

Cu această ocazie, vă invităm să participați și să împărtășiți cu noi din bunele practici dobândite în cadrul proiectelor Erasmus+. Vor fi discutate acele metode, instrumente și platforme care îmbunătățesc performanța și interactivitatea în rândul tinerilor și racordează stilul de predare la cele mai noi abordări pedagogice!

AGIR Constanța dedicat tinerilor: debutează Atelierele SATI

AGIR Constanța, în colaborare cu Universitatea “Ovidius” din Constanța, Academia Navală “Mircea cel Bătrân” și Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” deschid o nouă linie de activități dedicate tinerilor, sub forma unor ateliere de lucru, eminamente aplicative.

Sub îndrumarea membrilor AGIR experimentați, tinerii, elevi și studenți, vor avea prilejul să creeze proiecte de automate programabile pe platforme accesibile (din clasa Arduino și nu numai), să învețe să lucreze cu aparatură modernă pentru electronică și automatizări, să învețe să modeleze virtual viitoare artefacte și să le vadă create, prototipate rapid, prin imprimare 3D, precum si o mare varietate de proiecte inedite, atractive pentru tineri.

Seria de evenimente aduce mai aproape de tineri conceptul interdisciplinar de Științe Aplicate, Tehnologie și Inginerie (SATI), în speranța că AGIR va contribui la transferarea către tinerii interesați a unor abilități practice, lucrative, care sa le permită acestora alegeri informate pentru o carieră în aceste domenii și să se acordeze la cerințele reale ale viitorilor angajatori.

Primul Atelier SATI va fi organizat în laboratoarele Universității Ovidius din Constanța, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială si Maritimă, în prima săptămână din luna Noiembrie 2022. Formatul activității va fi unul pe mici echipe, având la dispoziție materiale și instrumente care să le permită să construiască un prototip funcțional pentru proiectul ales.

La acest Atelier SATI de debut, mentori invitați vor fi: prof. Ion Băraru, C-dor Conf. dr. ing. Paul Burlacu, prof. dr. ing. Valentina Pomazan, drd. ing. Mădălina Cerșamba.